Sanatatea este bunul cel mai de pret al omului .
Pretuieste-ti sanatatea !
MINISTERUL SANATATII
CONSILIUL JUDETEAN TELEORMAN
SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE
ROSIORII DE VEDE
Informatii generale

Tuberculoza

TBC-ul este o boala infectioasa care poate afecta toate organele corpului, cu precadere plamanii.
TBC-ul nu se contracteaza cu usurinta este nevoie sa fim in contact apropiat si indelungat cu un bolnav de TBC (de exemplu, sa locuim in aceeasi casa cu el). Cu toate acestea, toata lumea trebuie sa devina constienta de simptomele bolii pentru a fi in masura sa initieze un tratament cat de curand posibil. TBC-ul se trateaza cu o cura de antibiotice speciale.

Cum se raspandeste TBC-ul? Este posibil sa fiu infectat?

TBC-ul se contracteaza direct de la o persoana purtatoare de tuberculoza infectioasa in plamani sau gat. Desi TBC-ul se raspandeste prin aer atunci cand persoana infectata tuseste sau stranuta, pentru a contracta boala, e nevoie sa va aflati in contact apropiat si indelungat cu o asemenea persoana. Deci este putin probabil sa va infectati cu TBC in autobuz sau metrou, de pilda.
Nu toti cei care sunt bolnavi de TBC pulmonar sunt contagiosi. Atat timp cat fac tratament correct, majoritatea persoanelor infectate cu TBC devin necontagioase destul de repede in general dupa aproximativ doua saptamani atat timp cat fac tratament corect.
Oricine poate contracta TBC. Sunt insa anumite grupuri de oameni la care riscul de infectare este mai mare. In aceasta categorie intra persoanele care:
au locuit in aceeasi casa sau au fost in contact apropiat si indelungat cu un bolnav de TBC
locuiesc in conditii nesanatoase ori supraaglomerate, inclusiv persoanele care nu au locuinta sau dorm in conditii necorespunzatoare
au locuit, lucrat sau stat vreme indelungata intr-o tara cu incidenta mare de imbolnaviri TBC, precum Asia de Sud-Est, Africa subsahariana si unele tari din Europa de Est
e posibil sa fi fost expuse la TBC in tinerete, cand aceasta boala era mai frecvent intalnita in Marea Britanie
provin din parinti originari dintr-o tara cu numar crescut de imbolnaviri TBC
au fost la inchisoare
sunt imunodeprimati (organismul lor nu se poate opune infectiilor) datorita unor boli (precum SIDA), sau datorita vreunui tratament
sunt dependenti de droguri sau de alcool
sunt subnutrite.

Cum pot sa stiu daca sunt infectat cu TBC?

Cele mai obisnuite simptome al TBC-ului includ:
tuse persistenta care se inrautateste progresiv de-a lungul mai multor saptamani.
pierdere in greutate
febra si transpiratii nocturne
o neobisnuita stare generala de oboseala si rau
tuse cu expectoratie cu sange.

Daca am TBC, pot sa ma vindec?

Da, TBC-ul poate fi tratat cu antibiotice speciale. Dupa 2 - 4 saptamani de la inceperea tratamentului, va veti simti mai bine. Dar tratamentul trebuie continuat vreme de cel putin 6 luni. Ca sa va vindecati de TBC, este de importanta vitala sa duceti tratamentul cu antibiotice la bun sfarsit. Daca nu, TBC-ul poate recidiva intr-o forma de obicei rezistenta la medicamente obisnuite si care este mult mai dificil de tratat. Este de asemenea posibil ca familia si prietenii dumneavoastra sa se infecteze cu aceasta forma mai serioasa a bolii. Daca TBC-ul nu este tratat cum se cuvine, poate duce la moarte.

Cum poate fi prevenit TBC-ul?

Cel mai important si eficient mod de a preveni raspandirea acestei boli este diagnosticarea ei cat mai timpurie cu putinta si asigurarea unui tratament corect si complet. De aceea este atat de important sa detineti informatii despre aceasta boala.

Credeam ca TBC-ul poate fi prevenit prin vaccinare

Exista un vaccin (BCG) care se foloseste curent de multi ani pentru a proteja impotriva TBC-ului. BCG-ul este cel mai potrivit vaccin pentru a preveni forme serioase de TBC la copii. Totusi, vaccinul BCG nu previne intotdeauna TBC-ul, deci trebuie sa cunoasteti simptomele bolii.

Cui ii este oferit vaccinul TBC?

Vaccinul BCG se ofera:
la sugarii nascuti sau care locuiesc in zone unde incidenta TBC este de 40 la 100 000 din populatie, sau chiar mai ridicata.
la sugarii ai caror parinti sau bunici s-au nascut sau vin din tari in care incidenta TBC este de 40 la 100 000 din populatie sau chiar mai ridicata.
noilor imigranti nascuti in tari cu o incidenta crescuta de TBC si care nu au fost vaccinati impotriva acestei boli.

TBC-ul in scoli

Contractarea TBC-ului in scoli este foarte rara si cauzeaza multa ingrijorare. Copiii purtatori de TBC aproape ca nu raspandesc niciodata aceasta boala. O contracteaza de la adultii care sufera de TBC pulmonar. Daca se descopera ca un scolar are TBC, atunci se organizeaza examene radiologice pentru a ne asigura ca nu mai este nimeni infectat si pentru a identifica sursa infectiei. Sursa este de obicei un membru apropiat al familiei sau cineva care locuieste in aceeasi casa cu bolnavul. Daca un membru adult al personalului scolii este descoperit ca fiind bolnav de TBC infectios, atunci copiii vor fi supusi unui examen radiologic in concordanta cu dispozitiile locale din domeniul sanatatii.

De ce a fost sistat programul de vaccinare cu BCG in scoli daca TBC-ul este in crestere?

Situatia imbolnavirilor cu TBC s-a schimbat considerabil de cand programul de vaccinare cu BCG s-a introdus in scoli in 1953. Nu exista nici un motiv sa aiba loc vaccinarea copiilor la care riscul de contractare a TBC-ului este scazut. Cea mai recenta politica de vaccinare include oferirea vaccinului BCG persoanelor la care vaccinarea se impune cat de devreme in viata, asta in cazurile in care solutia cea mai eficienta este vaccinarea.

Doresc sa calatoresc in strainatate. Am cumva nevoie de imunizare cu BCG?

Daca planuiti sa vizitati, locuiti, sau sa lucrati timp de mai mult de o luna, intr-o tara in care rata infectarii cu TBC este ridicata, e important sa va protejati impotriva acestei boli. Cereti sfatul medicului de la clinica sau cabinetul de care apartineti.
Cateva cifre cu privire la TBC

TBC-ul exista de cel putin 4000 de ani mumiile egiptene arata semne de infectie cu aceasta boala.

in jur de 2 miliarde de oameni (aproximativ o treime din populatia globului) sunt infectati cu microbul TBC, deci sunt in pericol sa dezvolte tuberculoza activa la un moment dat, pe parcursul vietii.

Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca, in lume, exista, anual, cam 9 milioane de persoane care contacteaza TBC.

TBC-ul produce aproximativ 2 milioane de decese in fiecare an. Alaturi de malarie si SIDA, TBC-ul este una dintre cele mai contagioase boli din lume in ziua de astazi.

in Africa subsahariana, epidemiile de SIDA ii fac pe oameni mai vulnerabili la infectarea cu TBC.

in Marea Britanie, infectarea cu TBC a crescut cu aproape 30% incepand cu anii 80, de la 5745 la peste 7000 de cazuri pe an.

COPYRIGHT BY PNF  ROSIORI